OCTAVIAN PALER: VREMEA ÎNTREBĂRILOR

 Lecturi perpendiculare : NIHIL IN INTEGRUM

Motto : "O lectură adevărată e ca o înălţare : mută orizontul cu tot cu cititor !" (Costel Zăgan)

                                             (Octavian Paler,  VREMEA ÎNTREBĂRILOR)

   Sau când îmi "voi căuta un reazim nu în speranţă, ci în disperare" devine profesia de credinţă a autorului. Şi aceasta imediat după 89 . Adică : 199o, 1991, 1992, 1993, 1994... Un cincinal de disperare: de la Argument până la Colinde penibile. Istoria ca târfă, şi nimic mai mult. Dar, nici mai puţin.

   Cuvintele vehiculează deznădejdea cotidiană a României, sub cerul liric al lui Rene Char : "Ascultaţi de porcii voştri care există./ Eu mă supun zeilor mei care nu există."

   Nimic nou sub soare. Pe deasupra, nici să mai vorbim.

Cronica acelor vremi îşi trimite întrebările (majoritatea rămase fără răspuns) şi în vremea noastră. Iar dacă autorul le-a gândit cu inima, noi încercăm să le citim şi să le înţelegem la fel. Ca de la afect la afect. Ori, mă rog, ca de la efect la...suspect.

   "Mă ruşinez, azi, că n-am dormit toată noaptea ca să văd un asasinat. "... După arhicunoscutul proces al soţilor Ceauşescu, a urmat un şir infinit de minciuni. Astfel, din minciună în minciună, ne-am adâncit în sălbaticul capitalism românesc.

   Zvonistica a funcţionat şi funcţionează perfect : isteria naţională fiind alimentată pe toate canalele media. România fiind liberă să se ducă, cu tot cu minciunile şi martorii în cauză, direct la mama dracului !

  "Există la această oră prea mulţi procurori voluntari în România. Prea mulţi , pentru a nu-ţi pune câteva întrebări " :

1. "Doamne, se poate clădi ceva pe ură ?"

2. "De ce am tăcut atâta vreme ?"

3. "Cine a delapidat Revoluţia ?"     

4. "Oare vom auzi că în România va exista democraţie de tip occidental când va face plopul pere şi răchita micşunele ?"

5. "Ce se întâmplă cu noi ?"

6. "Români aţâţaţi împotriva românilor, muncitori aţâţaţi împotriva intelectualilor, la ce pot duce aceste sfâşieri şi convulsii ?"

7. "Cine sunt cei care organizează discordiile, ura ? Şi de ce ?"

8. "Vreţi să simţim iarăşi gustul minciunii ?"

9. "Vreţi să reînvăţăm să ne "descurcăm", să reînvăţăm să ne resemnăm, să reînvăţăm să suportăm istoria ?"

10. "Coborârea disperării noastre în stradă i-a surprins oare pe cei ce pregăteau o lovitură de stat ? le-a luat-o înainte ? le-a oferit şansa de a acţiona, fără să mai rişte ?"

11. "Vom risca oare un nou mit, într-o istorie plină şi aşa de mituri fabricate ?"

12. "Unde sunt teroriştii prinşi ? Ce s-a aflat de la ei ? Câţi au fost ?"

13. "Ce şanse are societatea românească de a avea parte de o democraţie autentică, neciuntită şi neipotecată de sechelele totalitarismului ?"

14. "E oare scris în soarta revoluţiilor să reistaureze frica ?"

15. "Oare e mai uşor de trăit cu un singur rinichi, decât fără speranţă ?"

16. "Dacă poţi fi împins să-ţi părăseşti patria, cum poţi fi împins s-o urăşti ?"

17. "Cine a spus adevărul ?"

18. "Cum vom fi ?"

19. "La mijloc nu e doar întrebarea : cu ce ne vom hrăni ?"

20. "Încă şi mai importantă este întrebarea : CUM VOM FI ? "                        

   

        Costel Zăgan

    

6Tu, Tibel Ştefan, Marius Ilisoi şi alţi 3

8 distribuiri

Îmi place

Comentează

Distribuie

0 comentarii

Activ

Scrie un comentariu...

...Să ucizi o pasăre cântătoare, HARPER LEE, 1960

 -Domnul Radley era pe moarte.I-a trebuit cam mult până să moară.

- Lumina se stinse.

- Degeaba îmi stricam gura.

 

MEMORIILE PĂSĂRII PHOENIX - Silvia Velea

 * Toți am avut experiențe neplăcute cu cineva la un moment dat.

* Îmi povestești o situație din viața ta și mă pui să o judec. De fapt, tu îmi ceri să judec un om...

* Pur și simplu îmi place să merg mai departe, privind în urma mea cu nostalgia cu care contemplu siajul unei bărci ușoare...

2020

GINGAȘĂ, O, FRAGILĂ CARTE: DĂ-MI PUTEREA TA! (Costel Zăgan)

 

BIBLIOTECA DE CARTE

TRAIECTORII FRAGILE *
FRAGILE TRAJECTORIES

***

GOGYOHKA
Antologie – Antology

We are pleased to announce the print of the first romanian anthology of Gogyohka poems, the creator of the Nippon genre being Enta Kasukabi . After a long struggle of the group „beyond the retina”, to give „shape” and „structure” to the original form, without omitting the Romanian feeling, by the name „Fragile Trajectories„, its original name given by the poet Gavril Bale, and the honourable sub-title for „Contents”, „The pilgrims of shape”, conferred by our haijin Eugenia Paraschiv. The anthology appears in a bilingual edition, under the guidance and attentive coordination of the poet Maria Oprea, coordinator and administrator of haiku literary circle and other Nippon literary genres, at the publishing house „Grinta„, from Cluj-Napoca, 2018, manager, Gabriel Cojocaru.

THE BOOK appears like a glade of mountain forest, the image of the fresh inspiring Romanian green, represents through the chosen picture, „Sarmizegetusa”, a citadel of chosen pilgrims, like: Alexa Gavril Bale, Mirela Duma Bîlc, Sebastian Ciortea, Cristina Cristea, Ion Cuzuioc, Cristian Ovidiu Dinică, Ana Irina Drobot, Mona Gheorghe, Sandiana Ionela Gheorghe, Andreea Maftei, Mariana Babiuc Marica, Mirela Orban, Eugenia Paraschiv, Carmen Pasat, Lucia Cezara Platică, Ana Urma, Lăcrămioara Văsuianu Apostu, Adina Velcea, Florina Vulpoi, Costel Zăgan, Maria Oprea.
Each of the poets, after the „foreword”, has a few assumed thoughts about the new form of poem chosen in their creation, bringing through the line of the 5 verses, the frame of a moment from life, a thought of a journal, or just a simple expressive notice of the immediate reality, the emotion bursting at each passing row, even between the blank spaces, or with every letter properly chosen.
Not by chance, our coordinator, Maria Oprea, has chosen to bring the poem in Romanian language on the right side, and her own English version, on the left side. When a book is opened our eyes always intend to fall on the right side, just like you turn page after page, to enjoy the beauty of a good volume. The poetry itself is chosen from a multitude of writings and struggles, always under the guidance of the haijin Maria Oprea, to perfect the attributes of the genre, and the understanding of the Nippon poem. With firm steps, with an attentive care of their own verse and authentic emotion, the authors give shape to the new poetry, give strength to the word, through suggestion, through a symbol, revealing what it seems, at a first read, a simple saying. There, from its deepness, the word brings a double meaning to the surface, that is born from the expression of an unspoken interrogation, in the presence of one moment, of the ephemeral, or of nothingness.
But isn’t this what poetic language is all about? All the feelings written down are an assumption of the subjective,”me”. A five line poem means a strong impact and emotion. The routine, the common, the major point of interest, the observant and successive contemplation, the swallowed sorrow, or on the contrary, the chanted ballads in our native language, brings the version of an artistic act even in the modern contemporaneity, „under the dome of acacia branches” in „a pulsing light” of the mystery of night, „in the rustle taken by the wind” (Alexa Gavril Bâle).
„Through these poetries I return from the crowded every day landscape of time, to another one, in which life has a different meaning: more peaceful, gentle and clean.” a thought transmitted to us from the poet herself, Mirela Duma Bîlc, through the word of her poetry: „I wanted to write / beautiful and just words/about myself / and I drew lines/”.
In a peaceful atmosphere, simplicity is a tangible reality: „the wind brings/leaves and dandelions/on my table/I open my eyes/I see the bird.”(Sebastian Ciortea) If there is no spark of emotion, in the breeze of the wind, no matter how gentle, the poetry doesn’t grow wings, doesn’t fly.
„Gogyohka is an attempt to stop for a moment the wing beat of a runaway thought, to transmit in a few words, feelings of a unique intensity, like a photo camera”, is explaining to us, Cristina Cristea: „flowing / between two reeds/the moon/dreaming she is a bride/for eternity.”
Things have to be said exact and coherent, because they are a part of a concrete elaboration.
But the poetry has her destiny to belong to one nation. The writer Ion Cuzuioc affirms to us: „Gogyohka it’s both a creative concentration of an author, and a benefit for the reader that has a thirst for a refreshing poetry, with metaphors, epithets, imaginations, and why not with old sayings and proverbs of our kin, something that cannot be left unknown to Nippon poetry „– „kneeling / in front/of the candle / I came out/into the world.” The idea continues to flow under the signature of Cristian Ovidiu Dinică, first, any kind of skill is acquired in a collective wisdom, even from the ancient times: „Romanian people have at their disposal proverbs that are the spiritual quintessence of wisdom and tradition. They exist through the included metaphors a synthesis of life experience. Gogyohka resumes in five verses rich in spiritual experiences with a specific approach of each author of whose common purpose is emotion and wisdom.”–„angelic rain / like an end of a century/untainted in believes of God / tailored from paper / in the handmade classes.”

Thereby, we express freely our impressions, like something natural. Literature is the path to another life, lived in the same time with the reality of life.
„When I return to the Gogyohka poems written by me, it’s like I see a photo album of emotions I wrote in that moment.”, says Ana Irina Drobot. The haijin is coloring her writing with fragments of daylight, under the frame of a photo camera: „i could learn / so many things / from nature / so many colours / i have not imagined”.
„Although Gogyohka forgets to count syllables, the Nippon breathing is there to the fullest. From the Japanese I have learned about that ”ikigai” of theirs, like a secret of a creative and prolific longevity.”, as Mona Gheorghe confirms it, and her own poem might be a good exemple: „to sit naked, opened, / without demands / like a beach / waiting fora gift / from the sea.”
Gratitude, love and blessings are discovered by Diana Ionela Gheorghe in her poematic of five lines: „the glow in your eyes / unforgettable / it brings me in astral words / from where I wouldn’t return / the irises are/ forget-me-not flowers.” We find her under the pseudonym, Sandiana, in the pages of the anthology.
Under the careful guidance of Maria Oprea, from editing, to page layout, and until the final correction, the anthology, Fragile Trajectories, deserves its name, and imposes a clean and beautiful debut in literature. Often, it had a struggling battle against all odds, then it started from the beginning again, because, as far as I know Maria, she is an ambitious person, an innovator, a perfectionist.
Maybe the sleepless hours have measured the value, a short time in which every page grew into a journal of poetry. And it did earn its value. Through writing you can heal anything and, therefore, Maria invites her authors to write „as the saying goes, all has already been written a long time ago” – she feels and writes: „the little girl called / by a window / for the „Land of Sunshine”/ my feet / and the white daisies”. By her side, I also write, like the other 20 talented romanian authors, and I say to myself: „through the closed gate, through the wall / grass blades of green / you, life, how are you passing / through moments / to my eyes you give hope?” (Andreea Maftei).
Mariana Babiuc Marica is assuming the poem, as being a part of „ourselves”, „a Omni comprehensive haiku”– „you could / learn the alphabet / with which time is writing / continuously on my hand/ his poem.” While, the poet Mirela Orban is listening to her „silence”, she draws it in the peace of a poem, that surrounds its existence: „the fog swallows / the colors of the earth / in the white peace / an echo hits / the egg walls”. Even our friend Eugénia Paraschiv is caught by the amazement of existentialism, „how the shape, how the fate.” „What is the form? / I asked the tea / what do you have and what you don’t? / O, wordless tea / but you, cherry tree… / but the heart seeks; „slippage during sleep / drops / sounds of footsteps/ and turning green/ shadows bodies”. The five lines embrace the outline of the world, they share it in five senses, the sixth being the poetry, without taking in consideration the geographic appurtenance.
Maybe Eugenia’s idea of „pilgrimage” of shape was not far from us. Maybe this idea exists in us. We didn’t need another spirit. But we are continuing our literary path towards the knowledge of a new horizon, for an imposing modernity in the haiku literature. The path of the Japanese is always guided and inspired by their free spirit that lies in the gardens of sakura, in the pink petals that are perfuming all the senses. Only the eyes take a picture of this solemn beauty, breathing its poetry. The mind reaches infinity and places it in an ephemeral moment. We deserve to feel this way.” It is hard to write gogyohka, but it is a challenging and pleasant experience, that you can’t resist and once it’s in your blood, you can’t live without it.” Carmen Pasat – „I saw / a whole world / but I didn’t notice / the blade of gras / in front of my gate.” The poem of Carmen Pasat is a „Art of poetry” of this genre, approached by all of us, a jewel of this form. And since I’m referring to a jewel, I want to thank Dumitru Velea for the beautiful, designated name, a kind of acronym , of the rubric, literary circle, „Beyond the retina” , in his journal, „The Banquet”.  Behold, „the Japanese poems” that we treasure, are in an honourable place.

The more we deepen in the lecture of this book, on one side in Romanian, on the other in English, in a version proposed by the translator, Sebastian Ciortea, we begin to notice more and more, a freedom of expression and a joy brought by a word. Practically, eliding the rule of the syllabic cipher, transforming the Tanka poem, in a free form, the authors become more secure in the poetic language, although the artistic message is allusive, like the Nippon spirit requests. Concrete, Lucia Cezara Platică explains to us that, „this form of Nippon poem…represents the most flexible form to express my deepest thoughts and feelings, thus giving the heart and mind, the nourishment and the freedom that the soul needs, to truly feel free. “And for a lyrical example, we quote the verses of the poet and haijin, Ana Urma, „free in the birdcage / only the song of the bird / through the trellis of thoughts / the words are flying / fulfilling the purpose of a paper”. Followed by Lăcrămioara Văsuianu Apostu, with a poem that measures the poetic force of the minimalism: „the stars are reflecting / on the water shine / and the dance of the swan/is ending/upon the gaze of the moon.”

For the poet, Adina Velcea, „gogyohka is the free union with the Nippon spirit that she enjoys: I write spontaneously, without restraints, I don’t calculate anything; I let the soul to write. Or better said, Gogyohka writes about me. „Her poems bring the necessary clearness for the mind and soul, although, she simply says, the fight with the liberating daemon of emotion and of poetic coherence is not an easy task to entice: „a pointless fight / sprang among the leaves / while from the blue / of the forget-me-not-flower / I was harvesting blood”. Florina Vulpoi, sees actually, in „another window, the peace that waits the capture of a moment through the glances. One more breath – „only the stairways / that are climbing / into my silence /are guiding me / to the blade of grass”. The writer, Costel Zăgan is creating his territory, in „a citadel”, unitary, unbinds himself of any kind of reluctance, or aspect, that could jeopardize his world of authentic poetry, and he identifies himself with nature, and with the natural Romanian word, bringing our culture in blank pages, in a most unnatural way. An extraordinary example is his Gogyohka poem: „wounded vulture/ at the traffic light / spring goes on / and the angels / towards the green”.

Fragile trajectories are opening a road still uncertain, for Romania, in search of an appurtenance to a language not so easy to practice. The Nippon spirit is increasing our sight and hearing, from a concrete of brute emotion, unchiseled by any kind of fiction. But to give it form, image, and context, in only five lines, so easily achieved by the Japanese, with a content of authenticity of a message, decoded by a moment of nothingness, by an ephemeral and austere moment, for a spirit unacquainted with this genre of poetry. The poet is closer to the assumed poetical truth.

We hope that this book will receive a positive feedback from all the readers. We want to congratulate all the collaborators, the writers, all the people who were interested that this volume could be accomplished in the world of literature. Also, we want to express our gratitude to Maria Oprea, the project coordinator, president of the literary circle, „Beyond the retina”, that gathered all of us between the pages of another beautiful beginning, that will last through reading.

Translation by Sebastian Ciortea

https://en.calameo.com/read/0003100515400804ac999

* Recenzie de Andreea Maftei publicată în Revista Banchetul, Revista Fundației Culturale „Ion D. Sîrbu” Petroșani, Anul III, nr. 34-35-36 (octombrie, noiembrie, decembrie), 2018

PARTAJEAZĂ ASTA:

• Publică-asta
• Twitter
• Facebook

AZI, (RE)CITESC

 

ARTA DE A (RE)CITI: PLEDOARIE PENTRU LECTURĂ

Să scrii e o artă. Să parcurgi de mai multe ori ce ai scris tu sau alții e și asta o artă. Una care cere răbdare și spirit critic, mai ales dacă e vorba de auto-cizelare și control.

Eu nu am foarte mare răbdare să recitesc de prea multe ori ce scriu, mă uit atent să nu fie greșeli, deși multe îmi scapă, și trec mai departe.
 Vladimir Nabokov spunea că "Un cititor bun, un cititor important, un cititor activ şi creativ este un re-cititor." Spun că are dreptate. Eu citesc, dar nu destul. Nu am citit atât de mult în cât să îmi permit să recitesc anumite opere, nici măcar cele care mi-au mers la suflet. Vreau să cred că doar peste ani și ani voi fi în stare să recitesc anumite opere (după ce voi fi citit destul), astfel încât re-lecutrarea lor să fie un deliciu ca la început.
E foarte adevărat că nu e o treabă ușoară să-ți găsești cărțile potrivite, cele care îți vor face plăcere să le citești... consider că dacă citești o carte pe care toată lumea o citește, fără ca pe tine să te captiveze subiectul, e ca și cum ai mânca o mâncare dezgustătoare doar pentru că și ceilalți o mănâncă.
"O lectură... veridică e ca o înălţare. Mută orizontul cu tot cu cititor."- Costel Zăgan.
La fel e de adevărat că e supărător să scrii și să realizezi că lumea nu citește. Să scrii pe blog, să scrii cărți sau articole în presă e ceva înălțător. E minunat să te gândești că articolele sau cărțile vor rămâne undeva arhivate, că vor călători peste generații. Cei ce vor trăi peste zeci sau sute de ani se vor bucura. Stau și mă gândesc, oare cititorii din ziua de azi vor deveni cândva, peste ani buni, scriitori clasici? Își va aminti cineva și de noi, cei timizi, cu condeiul care ne tremură în mână?
Avem noi dreptul să sperăm la așa ceva? Suntem demni de atenția viitoarelor generații? Le vom lăsa ceva prețios? Sau suntem prea tineri și ne gândim doar la prezent? Mda...sunt un suflet mai bătrân decât par, chiar dacă sunt încă tânără.
"Cartea este o rană deschisă, o rană c-un număr infinit de pagini: fiecare cititor propunând un alt leac."- Costel Zăgan
Uneori simt că nu m-am născut în epoca sau secolul potrivit. Uneori simt nevoia să călătoresc, și, pentru că mașina timpului n-a fost inventată, singura portiță spre trecut e cartea.
Istoria din manuale nu mă pasionează, mi se pare obositor să urmăresc toți acei ani. Noi suntem pasionați de substraturi, de viața din spatele paginilor și de viețile oamenilor care ne-au scris destinul ca popor și cultură.
Parcă nu ma intresează că Mihai Eminescu a scris Luceafărul și alte poezii. Dar devine mai interesant când
aflu ce viață tumultoasă a avut: iubirea lui pentru Veronica Micle, până și dependența sa de substanțe interzise cred că îmi trezește interesul. Știu că nu e un model de urmat... dar îmi place să știu că pe lângă imagine, cei pe care am fost nevoită să îi studiez, au fost și ei oameni cu bune și cu rele.
Alt exemplu, unul  haios de data aceasta, este Ion Crangă, un scriitor plin de umor care îmi e drag. A fost preot până când prea-fericiții de la 1800.. aflaseră că Părintele Creangă are anumite abateri și plăceri, și anume: să tragă cu puşca după ciorile din jurul bisericii, să vizioneze spectacole de teatru (considerate un sracilegiu) și chiar și-a făcut o tunsoare ca mirenii, ce nu era în conformitate cu moravurile bisericești. "pentru a căpăta voie să mă fac ia colo un popă prost, cu preuteasă şi copii, prea mult mi se cere!" -Ion Creangă
Acestea sunt lucruri care nu se predau în școli, probabil că dacă s-ar preda așa ceva, opinia publică și mai ales părinții ar fi scandalizați. Profesoara de română, de exemplu, se ferea să ne dezvăluie prea mult din viața lui Eminescu.
Dar nu suntem noi adolescenții și tinerii de azi atrași de lucruri considerate tabu? Dacă aceste detalii ne deschid pofta de lectură, de ce să nu le primim?
Ce drept au cei care fac programa școlară să spele anumite evenimente și obiceiuri neadecvate legate de autorii din manuale? Eu nu rețin datele în care s-au născut marii autori, poeți sau oameni de cultură ai secolelor trecute... dar nu îmi pasă. Oricum, nu intenționez să merg al concursuri de cultură generală cu astfel de tematici. Dar să aflu anumite lucruri despre ei, imediat va face din lectura operelor ceva interesant. Chiar dacă sună a teme pentru bârfă să știu ce fel iubite a avut Eliade, de pildă, poate că astfel voi ști de unde s-a inspirat.
Poate va face din Maitreyi o eroină în ochii mei. Nimeni n-a iubit în cărți atât de inocent și pur ca Maitreyi (cred eu)... o fată supusă, inteligentă și plină de imaginație. O iubesc pe Maitreyi din romanul omonim a lui Mircea Eliade. În schimb, în romanul Dragostea nu moare al Maitreyei Devi, eroina nu mai are același farmec și același mister. Probabil că între ei a fost o dragoste- o chimie-sinceră și involuntară. Cum am putea trăi atâtea iubiri dacă n-am avea cărțile? Cum ar putea fi dragostea în alt fel decât involuntară?
Cărțile mă învață să iubesc. Uneori eu trebuie să învăț să deosebesc realitatea de ficțiune, dar nu mă grăbesc. Am timp, am imaginație și ăsta e unul din atuurile mele, sau cel puți așa îmi place să cred.
"Fiecare formă îşi are originea în imaginaţie. Prin imaginaţie neforma devine formă." - (Cele 12 legi universale ale succesului) de Herbert Harris
Mă bucur să aflu că mari personalități sunt de acord cu beneficiile pe care le aduce imaginația: "Rasa umană este guvernată de propria sa imaginaţie. " -Napoleon Bonaparte
"Iubirea este o pânză oferită de Natură şi brodată de imaginaţie."-Voltaire
"Bunătatea adevărată cere neapărat inteligenţă şi imaginaţie."- Camil Petrescu
Cum să nu citim când oamenii au avut şi înca au atât de multe de spus? Cum să nu citim când ei încă trăiesc prin operele lor şi revin în lumea noastră odată cu personajele care i-au consacrat?
Cum să nu privim frumosul în artă și să-l simțim în muzică?
Mai bine mă opresc aici, am multe de spus, deja încep să pap litere și dacă lungesc... va deveni un text obositor. Nu vreau asta! Lectura trebuie să fie o plăcere și să rămână așa!
(sursă citate- citatepedia.ro)

CITITOAREA ANONIMĂ

Despre TRAIECTORII FRAGILE

 

Vasilica GRIGORAȘ: La pas pe „Traiectorii fragile”

Am primit în dar de la prietena mea, poeta Ana Urma volumul „Traiectorii fragile – Fragile trajectories: Gogyohka”, Cluj-Napoca, Grinta, 2018; antologie în ediţie bilingvă română-engleză, îngrijită de Maria Oprea, în traducerea lui Sebastian Ciortea. O culegere de micropoeme în cinci linii, de sorginte niponă, numite gogyohka, realizată prin contribuţia unor haijini români, pasionaţi de literatura japoneză.
Cu pana inimii şi trezvia minţii, autorii pornesc cu încredere într-un periplu prin care deschid noi culoare liricii româneşti. Străbat cărări prin vechi şi îndepărtate tradiţii literare japoneze, împărtăşindu-se din mereu proaspăta mireasmă a poemului. Fiecare autor îşi stabileşte propria traiectorie, potrivită spiritului şi simţirii sale, conturându-şi parcursul în funcţie de inspiraţie şi har. Şi da, pe aceste direcţii de mers prin tărâmuri încă neumblate de poeţii din România, destul de fragile la primele încercări, dar deosebit de interesante şi incitante, autorii decriptează înţelesurile subtile şi miraculoase ale literaturii japoneze. Se mişcă cu dezinvoltură, cu blândeţea, dar şi robusteţea cuvântului bine ales, pentru că gogyohka este cel mai liber poem. Singura regulă impusă este aceea de a avea cinci linii (rânduri), fără restricţii de silabe ca în cazul haiku, senryu, tanka. Şi nici nu sunt interzise figurile de stil. Astfel poeții se simt în largul lor, deși gogyohka este un gen de poezie de curând abordată.
Sunt incluşi în volum autorii: Alexa Gavril Bâle, Mirela Duma Bîlc, Sebastian Ciortea, Cristina Cristea, Ion Cuzuioc, Cristian Ovidiu Dinică, Ana Irina Drobot, Mona Gheorghe, Sandiana Ionela Gheorghe, Andreea Maftei, Mariana Babiuc Marica, Mirela Orban, Eugénia Paraschiv, Carmen Pasat, Lucia Cezara Plătică, Ana Urma, Lăcrămioara Vasuian Apostu, Adina Velcea, Florina Vulpoi, Costel Zăgan, Maria Oprea.
La toţi autorii menţionaţi, întâlnim consemnări pline de ingeniozitate şi spontaneitate, tablouri realist-descriptive or subiective. Se observă o nevoie permanentă de exprimare confidenţială a eului liric faţă în faţă cu natura, pe de o parte, dar şi cu natura umană. Starea de spirit exprimată cu sinceritate, fără artificii dă poemelor sonoritate şi un stil aerat.
Volumul este rodul unei frumoase iniţiative de constituire a unei grupări poetice (Grupul Gogyohka România) în stilul practicat în lumea literară japoneză. Antologia constituie un moment inedit al unui experiment stilistic, atât în ceea ce priveşte forma poemelor, cât şi prin exprimarea dorinţei de a rosti cu simplitate adevăruri profunde, simţiri, trăiri. Este o poezie pe care o putem caracteriza prin naturaleţe, exprimare firească, dar rafinată, profundă, plină de farmec, uneori incifrată, însă deosebit de expresivă.
Proiectul propus este şi un nou traseu în lumea scrisului universal, luminat de un vizibil accent personal, unde emoţia poate naviga cu graţie şi vădită dezinvoltură. Libertatea în construcţia poemului permite exteriorizarea cu largheţe a sentimentelor într-o gamă largă de ipostaze, de la realism la romantism. O lirică sentimentală cu notaţii fine, transparente, dovedind măiestrie prin tonul blând şi moderat al scriiturii.
Antologia nu este doar o „bibliotecă”, depozitară a unor contribuţii lirice, ci şi pretextul de a construi asociaţii de idei, comparaţii între două culturi, cea japoneză şi cea română. Din această perspectivă pornim şi noi în demersul nostru, poposind pentru câteva clipe în grădina cu poeme a fiecărui autor pentru a înţelege cât mai fidel ce înseamnă gogyohka pentru domniile lor, dar şi cum certifică şi nuanţează prin poem opinia exprimată.

Pentru Alexa Gavril Bâle, gogyohka este „o oază de împăcare: cuvinte frumos rânduite care să iradieze emoţie şi calm”. În unul din poeme, autorul surprinde ploaia mult aşteptată după o secetă îndelungată. Şi, deşi torenţială nu este suficientă pentru a îndepărta nevoia, aleanul ţărânii însetate de sevă, de viaţă. Extrapolând dorul lutului, pământului la dorul omului (şi el ţărână din ţărână), putem conchide că niciun dor nu este uşor de stins, oricât „plouă torenţial / şuvoiaie pe şosea / sub asfalt / ţărâna suspină / de dorul apei”; el poate fi doar potolit pentru puţin timp, o calmare de moment, în aşteptarea altor asemenea episoade de ploaie binefăcătoare.
În opinia Mirelei Duma Bîlc, prin gogyohka putem schimba ritmul vieţii cotidiene pentru a trăi, fie şi pentru puţin timp „mai tihnit, blând şi curat”. În poemul „ca o santinelă / ultimul sărut/ stabileşte/ în memorie/ amintirea”, autoarea face aluzie la o poveste de dragoste, o trăire profundă care-şi pune ampreta pe pelicula inimii sub forma sărutului, din păcare ultimul; acesta fiind parafa certă a unei dragi amintiri, purtată mult timp prin valurile vieţii.
Sebastian Ciortea, prin gogyohka descoperă atuurile pentru a călători prin viaţă: „care sunt foarte preţioase: bucurie, iubire, voce interioară, căldură, inocenţă”. Ce paletă largă de oportunităţi spre împlinirea destinului! În poemul cu două planuri: „florile cireşului / pe crengi / ca rochiile / de primăvară / a unui gând” cântă natura înfrăţită cu omul. Împrospătarea naturii, înmugurirea şi înflorirea croiesc noi haine copacilor, însă şi omul prinde mai multă vigoare, gândurile înmuguresc cu aromă verde în lumina astrului diurn. Prin reînviere, prin schimbarea ţinutei, a stării de spirit depăşim orice intemperii.

Cristina Cristea consideră gogyohka „o încercare de a opri în loc pentru o clipă bătaia din aripi a unui gând fugar…” Şi, din această perspectivă doar în câteva clipe „nici o urmă între noi,/ doar zăpadă/ căzută încet/ peste ghioceii/ primăverii promise.” Timpul nu easte linear, ci înşiră anotimpurile cu tot ceea ce le reprezintă. Iarna, omătul şterge urmele unei iubiri ce urma a fi presărată doar cu gingaşi ghiocei. În ciuda albului imaculat, răceala zăpezii este cea care face ca totul să rămână doar un vis neîmplinit.

Haijinul Ion Cuzuioc vede în gogyohka ”o concetrare creativă a autorului, cât şi un beneficiu pentru cititorul setos de poezie…”. Şi credem că are mare dreptate. Cu poemul „lacrima mamei/ prelingându-se/ pe obraz/ picură în palm / vindecând bătăturile”, autorul ne invită într-un alt registru al iubirii, dragostea faţă de mama trăitoare la ţară, truditoare a pămânului. Asumându-şi destinul, munceşte din răsputeri pentru a-şi creşte copiii, asigurându-le cele necesare traiului. Timpul trece, copiii pleacă de lângă ea şi rămâne doar cu palmele noduroase, cu dorul care îi sfâşie inima şi ochii înlăcrimaţi mai tot timpul. Însă, în opinia autorului, şi a noastră, sunt lacrimi binefăcătoare, vindecătoare a bătăturilor vieţii sărmanei mame.

Cristian Ovidiu Dinică afirmă că poemele gogyohka „au ca numitor comun emoţia şi înţelepciune”. Într-unul din poemele sale compară gândul cu o pasăre. Prin folosirea epitetului „alb”, înţelegem că este vorba de porumbelul alb, simbolul păcii, care aduce întotdeauna în inimă bucuria şi lumina slovelor curate, pentru că doar prin cuvânt luminat sperăm să atingem cerul, să mergem spre înalt cu răbdare, pioşenie şi nădejde: „gândul alb / asemenea unei psări / mi se aşează în inimă cu lumina cuvintelor / se clădesc trepte în cer”.

Ana Irina Drobot „scrie cu plăcere gogyohka pentru că îmi dă ocazia să mă exprim liber”. Din poemul „toate simţurile/ trezite complet/ dintr-o dată/ parfumul/ unui trandafir presat” înţelegem că trandafirul presat între paginile unui jurnal personal este purtătorul de cuvânt al unei iubiri apuse, cu urme încrustate adânc pe canavaua inimii. Numai la amintirea gestului prin care i s-a oferit trandafirul, trăirile se reactivează, emoţia nu numai că se trezeşte, însă urcă la cote maxime. Trandafirul este simbolul iubirii, dar şi simbolul unui gest generos. Să-i mângâiem petalele şi să ne bucurăm.

Mona Gheorghe crede că: „Deşi gogyohka uită să numere silabele, respiraţia niponă e acolo din plin”. Într-un poem de dragoste neîmplinită „ai uitat să declari/ inima mea/ şi a rămas deschisă/ bagaj pe bandă/ în aeroport”, autoarea ne spune că o clipă de neatenţie poate răni o inimă deschisă iubirii. Aeroportul este însăşi viaţa, prin care ne perindăm cu multe, cu mici sau mai mari valize, toate importante pentru noi, însă vitale sunt doar visele pe care le poartă inima.

Sandiana Ionela Gheorghe, simte „o puternică atracţie faţă de aceste poeme nipone pe cinci linii numite Gogyohka”. Astfel o întâlnim pe autoare plonjând cu melancolie într-un colţ de rai, o frântură de copilărie suavă, cu gânduri nevinovate şi priviri ghiduşe, cu poveşti care te cresc frumos şi te fac să visezi „micuţul blond priveşte/ cerul senin/ şi se gândeşte./ „Dacă nu ar fi fost tuşa cea rea,/ ce de cireşe aş mânca.” Amintiri din copilărie dragi nouă tuturor, ne duc cu gândul la păţaniile lui Nică Apetrei din „La cireşe”.

Andreea Maftei, ne spune că poemul nipon în cinci rânduri din antologie „este o tanka liberă de cifru, dar tocmai libertatea oferă sensului o mai mare putere creatoare, în gogyohka”. Iubirea maternă îi este izvor de inspiraţie. „dintr-un adânc/ giuvaierele inimii/ s-au născut, au crescut/ şi iată-mă, / mamă”. După dragostea pentru Dumnezeu, cea pentru copii este cea mai puternică şi, întotdeauna necondiţionată. Aceasta ne dă şi mândria de a fi părinte, însă o mândrie smerită, mereu cu rugăciunea în sân pentru pruncii primiţi în dar.

Mariana Babiuc Marica spune minunat că gogyohka este „Modul fiecăruia de a simţi frumos într-o secundă”. Şi iată, că „departe, cuvântul acasă/ mă înfioară;/ şi iar o primăvară / peste mine, / şi iar, a câta oară…”. Poeta meditează asupra trecerii ireversibile a timpului, însă dintr-o perspectivă optimistă; o înlănţuire de primăveri, reînvieri şi înverziri, însă şi aici se strecoară un regret, acela al existenţei unei depărtării; şi nu una oarecare, ci „acasă”, cu o puternică încărcătură emoţională.

Gogyohka, pentru Mirela Orban „este revelaţia unui moment, fulgerarea unui gând, uimirea unei trăiri, meditaţia unei tăceri, este versul şoptit de adâncul liniştii…” Surprinzător sau nu, „sub castanii / indecent de goi/ secundele/ într-o hibernare/ fără sfârşit”. O imagine de toamnă târzie, începutul desfrunzirii copacilor care-şi pierd podoaba strălucitoare doar sub razele blânde ale soarelui. Copacii dezveliţi de rigorile timpului necruţător, fără pudoare se încăpăţânează să-şi continue existenţa, hibernând pe firul infinit al timpului.

Eugénia Paraschiv, în poemul „de la coarnele plugului/ la palme/ o punte şi făpturile,/ în unica / clipă sămânţa…” venerează viaţa de la ţară, acolo unde ne aflăm originea şi de unde ne tragem rădăcinile ca popor. Acolo, unde prin muncă, cu ajutorul animalelor din gospodărie se ară, se seamănă sămânţa în pământ bun şi se recoltează hrana cea de toate zilele. Aceasta este singura cale de împământenire a neamului şi de imortalizare a clipei pe care o trăim.

Carmen Pasat mărturiseşte că „Se scrie greu gogyohka, dar este o provocare şi plăcută experienţă, în faţa căreia nu rezişti şi de care, odată intrată în sânge, nu te mai poţi lipsi.” În poemul „lacrima / poate ţine lcocul / unui cuvânt. / ea e preludiul/ speranţei”, autoarea, cu un firesc aproape neobişnuit, ne aduce aminte că-n viaţă, pe lângă bucuriile cu care suntem binecuvântaţi, trăim tristeţi şi încercări. Uneori suntem chiar îngenuncheaţi, lacrimile ne podidesc şuvoi, însă plânsul înseamnă smerenie, şi prin el putem depăşi obstacole. Lacrima este sanctuarul prin care ne iese lumina în cale. Astfel Carmen Pasat ajunge la o viziune pozitivă a curgerii timpului şi lumii în care trăim, cu bune şi mai puţin bune.

Lucia Cezara Plătică scrie gogyohka pentru a da „astfel inimii şi minţii, hrana şi libertatea de care are nevoie sufletul, pentru a se simţi cu adevărat liber”. M-am oprit asupra unui poem idilic în care nu le împiedică nimic pe razele de soare, nici amurgul, nici norii, să-şi împlinească rostul. Ele alunecă în linişte, cuibărindu-se cu tandreţe în pletele care „curg râu” pe umerii fecioarelor şi le dezmiardă cum numai ele ştiu ce înseamnă dragostea curată: „raza din amurg/ alunecă/ pe nor/ în părul bălai/ al fecioarei”.

Ana Urma ne sfătuieşte că „Dacă vrei să atingi steaua, steaua ta, zboară cu gândul, nu întreba cum, începe să scrii… Fiecare clipă petrecută-n tăcere este prilej de conecare cu cerul interior şi drept răsplată, gândul devine poezie”. Cu adevărat, astfel a reuşit poeta, haijina Ana Urma să scrie, şi să scrie admirabil, adunând în palmares poeme şi cărţi de o reală valoare literară. Toate scrise fiind „treaz / printre cărţi / respir / porţia mea de oxigen/ cu inima”. Plecând de la convingerea conform căreia cunoaşterea, cultura reprezintă tezaurul şi suportul real al existenţei, acest poem este un adevărat manifest adresat nouă tuturor, un îndemn la a ne întoarce la izvorul creaţiei, la cuvânt, la carte prin lectură şi scris. Doar astfel respiraţia noastră este ontologic firească şi creativă. Aici aerul este pur, necontaminat de viruşii contemporaneităţii bântuite de dezordine, nereguli şi răutăţi. Aceasta este adevărata stare de cumpătare şi credinţă nefăţarnică.

În opinia Lăcrămioarei Vasuian Apostu „Atunci când sentimentele abundă, indiferent de natura lor răbufnesc şi înfloresc cuvinte… Gogyohka este petala care-mi completează frumuseţea vieţii!” Şi cum să nu te simţi frumos scriind, dar şi citind poemul: „ramura de măslin/ adusă încioc de-o rândunică/ talismanul depărtărilor/ dăruit puilor/ drept recunoştinţă”. Primul vers ne duce cu gândul la ramurile de finic şi de măslin cu care mulţimea l-a întâmpinat pe Iisus Mântuitorul în Duminica Floriilor. Pentru autoare, ramura de măslin este talismanul credinţei (depărtării), până o dobândim, apoi trebuie s-o îngrijim, s-o creştem şi s-o dăruim cu dragoste urmaşilor, mulţumind cu recunoştinţă Domnului. Unde este recunoştinţă, este şi iubire. Japonezii foloseau poemele pentru a se ruga şi chiar credeau în efectul alinător şi vindecător al acestora.
Adina Velcea nu se sfieşte să ne spună că scrie „spontan, fără oprelişti, nu calculez nimic, las sufletul să scrie. Sau mai bine zis, Gogyohka mă scrie pe mine.” Scrie cu credinţa că fiecare are frumuseţea lui. Cu toţii suntem creaţi după chipul şi asemănarea Domnului, suntem copii Lui şi ne iubeşte pe toţi şi pe fiecare în parte. Orice om are un Dumnezeu al lui, în interiorul său. Din acest punct de vedere, toţi suntem asemănători, însă fiecare are identitatea lui, culoarea, chipul şi comportamentul său, în funcţie de manifestarea liberului arbitru: „în toate eşti asemenea mie/ îmi spune El/ şi se grăbi să mai facă un om/ asemeni mie/ doar l-a colorat altfel”.

Pentru Florina Vulpoi, gogyohka este „Altă fereastră, liniştea ce aşteaptă cuprinderea clipei printre priviri. Încă o respiraţie.”Acolo unde sunt umbre, oricât de mici, acestea îşi lasă povestea asupra noastră şi nu orice fel de poveste, ci una cu personaje incomode, care ne bulversează, ne răscolesc atunci când nici nu ne aşteptăm. Înţeleaptă, autoarea înţelege că totul este trecător, şi binele şi răul; mai trece o noapte neagră şi vine dimineaţa când răsare soarele şi-şi îndreaptă razele spre inima noastră, scoţându-ne din tăcere prin cuvânt. „şi umbrele mai mici/ îmi cresc spini în tălpi./ cu dimineţi înveselesc/ tăcerea odihnită/ în cuvânt.” Întâlnim un paradox evident, „tăcerea în cuvânt”, ceea ce dă profunzime poemului. La început a fost cuvântul, şi pentru a-l auzi e nevoie de tăcere.

Costel Zăgan afirmă că „…acest tip de poezie niponă parcă ne-ar renaturiliza, aducând, din nou cultura, într-un mod cât se poate de ne(firesc)”. În acest context, autorul face referire la actul creaţiei literare. Un potenţial poetic există în fiecare dintre noi, însă doar cei hărăziţi de Dumnezeu au îndemnul de a scormoni, căuta printre litere şi sunete pentru a identifica cheia pentru a deschide uşa cuvântului, acolo unde este ADEVĂRUL, CALEA şi VIAŢA. „poezia se naşte/ în fiecare zi/ poetul doar bate/ la poarta cuvântului/ adevărul deschide”.

Din punctul de vedere al Mariei Oprea, coordonatoarea antologiei, „Gogyohka… înseamnă un nou început în poezia universală… o invitaţie la scris, chiar dacă, se spune, toate au fost deja scrise demult.” Şi, totuşi, prin descoperirea acestui poem în cinci linii, autoarea dă curs invitaţiei de a-şi depăna paşii prin Ţara Soarelui Răsare, punându-şi florile poem pe harta lirici de sorginte niponă. „copila chemată/ de o fereastră/ pentru Ţara Soarelui Răsare/ tălpile mele/ şi margaretele albe”. Prin fereastra însorită şi larg deschisă autoarei, petalele nestematelor poeme înfloresc ca o sărbătoare pe pământul fertil al liricii japoneze.
Cu bucuria îngăduită de scrierea coerentă şi de calitate, am acordat timpul şi atenţia cuvenită lecturii acestui volum de gogyohka. Am dezghiocat poemele şi am regăsit în majoritatea sevă proaspătă, hrănitoare prin cuvânt, sunet şi culoare. Cititorul din mine a vibrat la trăirile autorilor şi a rezonat cu mesajele transmise de aceştia. Astfel se explică faptul că în acest demers refexiv asupra antologiei „Traiectorii fragile” am ales să citez pe scurt percepţia şi gândurile tuturor co-autorilor despre gogyohka. Selecţia poemelor are conotaţie personală. Am încercat, pe cât posibil să scot în evidenţă varietatea temelor abordate, multitudinea de trăiri, emoţii, abordări, teme de inspiraţie şi reflecţie, prin care autorii au admirat natura în dimineţi de primăvară, au ascultat foşnetul frunzelor în înserarea de toamnă, au meditat asupra efemerităţii vieţii, au privit interiorul propriului sine cu cer senin ori învăluit de ceaţă. Bogăţia limbajului, multitudinea şi frumuseţea figurilor de stil au completat suita de argumente spre a-mi exprima aceste gânduri. Mărturisesc sincer că le-am scris cu reală admiraţie pentru că am identificat aici un cor pe mai multe voci, cântând într-o armonie perfectă, pe acorduri nipone.

Felicitări Maria Oprea şi celorlalţi resposabili cu editarea cărţii! Felicitări tuturor coautorilor! Drum lin GOGYOHKA pe cerul senin al liricii româneşti!

—————————————-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

3 decembrie, 2018

MATEI VIȘNIEC - IUBIRILE DE TIP PANTOF. IUBIRILE DE TIP UMBRELĂ...

*** DRAGOSTEA SUB FORMĂ DE CARTE:

- Pentru că seamănă cel mai bine cu ceea ce am văzut eu în urmă cu două mii de ani de-ai voștri..

- Cuvântul este purtat de fapt de privire.

- Nimeni nu știe însă că lumina are această calitate, de a transporta sunetul mai repede decât vocea.