Să mai și zâmbim, Tragedie Umană: păstrând proporțiile, desigur!

Costel Zăgan, Inventeme

CONSTANTIN NOICA

 Să nu lași, dragul meu, niciodată trecutul să vină peste tine.

Pentru că el nu vine decât luând două chipuri rele: 

pe cel al regretelor

sau

pe cel al remușcărilor. 

LUDWIG WITTGENSTEIN, ÎNSEMNĂRI POSTUME (1914-1951)

 * Bucuria pe care mi-o dau gândurile mele este bucuria pe care mi-o dă viața, pe care mi-o dă ciudata mea viață. Este aceasta bucuria de-a trăi?

* Numai dacă gândim mult mai nebunește decât filosofii putem dezlega problemele lor.

* Dacă ceva este bun este și divin.

GIOVANNI PAPINI, UN OM SFÂRȘIT, 1912

 * M-am născut cu boala grandoarei.

* Și atunci, dintrodată, m-am revoltat... O să vedeți voi de ce sunt eu în stare!

* Ochii mei priveau cu ură și cu mândrie toate chipurile care treceau pe lângă mine.

* Caii de la cvadrigă galopau pe cerul înroșit al asfințitului , în timp ce eu îmi juram mie însumi să ajung om mare înainte de-a muri.

* Aveam nevoie, înainte de toate, de cărți, aveam nevoie de ziare, aveam nevoie de hârtie de scris, de penițe și de cerneală.

* Mizerie, cheltuieli mici, bani puțini. Dar chiar și acei bani puțini îmi lipseau.

* Viciile mele erau hârtia albă și hârtia tipărită.

ANTOINE DE SAINT-EXUPERY, CITADELA, 1948

* De prea multe ori am văzut mila rătăcindu-se.

* A fost o vreme, în tinerețea mea , când îmi era milă de cerșetori și de rănile lor.

* Am văzut femei plângându-i pe războinicii căzuți. 

MIRCEA CĂRTĂRESCU, THEODOROS, 2022

 * În zilele noastre contrabanda cu poesie (cum se numește trecerea poesiei preste bariere și fruntarii, în butoiașe cu scrumbii, în tocuri de încălțări goale pe dinăuntru , în geamantane cu două funduri  sau înghițite de oameni plătiți, ce-aveau să le scoață mai apoi prin partea din dos) s-a lățit în toată lumea, și cei ce se amețesc cu fumul ei amar s-au făcut puzderie, de zac în palate și-n bordeie cu ochii dați peste cap, îngânând stihuri înaripate.

* Poeticii sunt răpiți din toate țerile și puși, câte douăzeci într-o subpământă, să cânte necontenit, precum canarii cu ochii crăpați pentru ca ghiersul să le fie mai dulce, iar oamenii tâlharilor scriu cele rostite de ei pe hârtii și le vând la preț de piper și enibahar.

* Vai de poeticul care-și face un nume: e biciuit zi și noapte pentru ca plânsul său să fie mai jalnic și tăria leacului de suflet să fie mai desăvârșită.

* Așa că mor fericiți după ce li s-au muls lapții atât de îmbelșugați ai elegiilor, eglogelor, satirelor, fabulilor și ditirambilor, ce le-aduc faima nepieritoare.  

* Un negustor de frâie îi destăinuise că Dumnezeu și Satanel erau frați gemeni, ieșiți împreună din pântecul Neființei, și că de-aceea era lumea așa de pstriță și-mpărțită între rău și bine, că amândoi cipliseră la minunăția ei.

CONSTANTIN NOICA

 Mizeria categoriilor - și deci a intelectului, cum s-a arătat pe bună dreptate - este de a reprezenta simple puncte de vedere.

 TĂCERE CU EFECT RETRO

Mă plimb cu paşii grei de Iorga
o Doamne în ce veac am scris
tăcerea-şi acordează orga
şi mă trezesc din nou în vis

O Doamne în ce veac am scris
pe trepte de solar liceu
de cartea-mi părea paradis
iar Eminescu Dumnezeu

Pe trepte de solar liceu
tăcerea-şi acordează orga
şi-n amintire iată eu
mă plimb cu paşii grei de Iorga

Pentru un veac sau o poate un mileniu
împărtăşind tăcerea altui geniu

 

Costel Zăgan

 , 

Cezeisme, 2008

CONSTANTIN NOICA

 Așa cum trăiesc viețuitoarele în apă sau în aer, omul trăiește în cultură.

 

Haimanale Literare

esopnodrStlu845m8c1uhugt9m3ul0icia5g9c61gg0ctgch1221f1i141c7  · 

Vă așteptăm textele pe haimanaleliterare@gmail.com

Am primit acest poem de la Costel Zăgan:

Apollinaire se plimbă prin satul meu natal

Nimicul nu-i totuşi un răspuns

la întrebările nerostite ale tăcerii

Dar eu vorbesc Doamne în numele tăcerii

şi nu m-aud decât pe mine

Apollinaire se scoală din morţi

şi vorbeşte prin gura lui Allen Ginsberg

vorbeşte iată cu kaikuuri oceanice

cu demente taxiuri urlătoare în albastru

Cu statuile de culoare ale lui Buddha

o muzică profundă wagneriană

izbeşte cele două războaie mondiale

de calea lactee

Făcându-le praf şi pulbere

şi steluţe pentru adormit poeţii somnambuli

ai mieniului III merg şi eu

pe străzile din satul meu natal

În fracul alb-negru al poeziei

franco-americane

improvizând tăceri globale

deasupra mult deasupra viitorului omenirii

Mă uit prin geamul cerului

poate zăresc Vioara lui Bacovia

ori Anemonele lui Ştefan Luchian

Tzara îşi duce muzical pistolul la tâmplă

Ca pe-o floare sustrasă de la un greier sinucigaş

STOP

NU CÂNTA NU SCRIE NU EXISTA

ultimul mesaj pe-o pereche de chiloţi

de lavandă poliedrică

"PE-AICI SE-AJUNGE ÎN AMERICA!"

nu ocoliţi raiul e înainte

desigur în sens giratoriu

m-am întors şi-am plâns

Toţi copacii din Paris şi-au transferat

florile pe strada mea nu fugiţi nu-i sfârşitul lumii

primăvara aceea new-yorcheză este invitata mea

şi-a acestor pagini somnambule

Costel Zăgan, "Poeme de-aprins focul".

Mulțumim, Costel!

#haimanaleliterare

6Tu şi alţi 5