Unii cred că-s un necunoscut, și eu, nerecunoscându-i, le dau dreptate!

COSTEL ZĂGAN 

ÎNTOARCEREA VIKINGULUI

 - Tati, ce mai faci-tu?

Și tatăl, un munte de om, Vikingul nostru, pare să se topească sub greutatea cuvintelor: imponderabilă greutate!

Puiul de om sau puiul de înger putea, în orice clipă, cu doar două-trei cuvinte să schimbe destinul unui om. Să modifice însăși soarta lumii! 

O lume din care necunoscutul, marele necunoscut, mănâncă zilnic câteo porție.

Și totuși mâna aceasta neajutorată de copil scoate la iveală speranța, speranța că omul încă nu și-a spus ultimul cuvânt!

Ochii zâmbitori ai copilăriei depun mărturie în acest sens.

Ochii Vikingului își împart fără rest dragostea în aceeași direcție: Fiica și Soția.

În coliba zilei strălucește deja o amintire: Republica Dominicană.

Doamne, îți mulțumim frumos că exiști și pentru noi!

COSTEL ZĂGAN

CONSTANTIN KAVAFIS, POEME, 1936

 MELANCOLIA LUI IASON AL LUI CLEANDRU, POET ÎN COMMAGENA (595 D.HR.)

Îmbătrânire a trupului meu și a figurii mele -

rană de cuțit fioros.

Nu mai pot îndura.

La tine recurg, Artă a Poeziei,

ce, într-un fel, te pricepi la leacuri:

încercări de amorțire a durerii prin imaginație și Cuvânt.

E rană de cuțit fioros.

Artă a Poeziei, dă-mi leacurile tale,

care mă fac - pentru un timp - să nu simt rana.  

COSTEL ZĂGAN

Mâinile se roagă mângâind, iubito

Despre tine înfloreşte teiul
despre sânii tăi în floare
ceru-mbracă-n stele cheiul
valul mării rău mă doare

Despre sânii tăi în floare
toate florile-mi vorbesc
dragostea care pe care
demon cu chip îngeresc

Toate florile-mi vorbesc
ceru-mbracă-n stele cheiul
dorul meu prea omenesc
despre tine înfloreşte teiul

Despre sânii tăi în floare
îngerii nu pot să zboare

(din volumul „Cezeisme II”)

 

 

 Să mai și zâmbim, Tragedie Umană: păstrând proporțiile, desigur!

Costel Zăgan, Inventeme

CONSTANTIN NOICA

 Să nu lași, dragul meu, niciodată trecutul să vină peste tine.

Pentru că el nu vine decât luând două chipuri rele: 

pe cel al regretelor

sau

pe cel al remușcărilor. 

LUDWIG WITTGENSTEIN, ÎNSEMNĂRI POSTUME (1914-1951)

 * Bucuria pe care mi-o dau gândurile mele este bucuria pe care mi-o dă viața, pe care mi-o dă ciudata mea viață. Este aceasta bucuria de-a trăi?

* Numai dacă gândim mult mai nebunește decât filosofii putem dezlega problemele lor.

* Dacă ceva este bun este și divin.